Interviu Ştefan Lucuţ

Salut!Câteva cuvinte despre tine?
Sunt născut pe 9 Mai 1986, respectiv am 21 de ani; crescut în Ploieşti până la vârsta de 18 ani unde am terminat pe rând, o scoală generală, scoală populară de artă şi în fine liceul de artă. Momentan sunt student anul 3 la Facultatea de Arte din Timişoara secţia design multimedia.

Cum a început totul?
Păi de la creion, foare culori, pensula etc. era numai un pas spre grafică. Mi-a plăcut mult să desenez şi să pictez (o mai fac şi acum cu multă plăcere - mai rar); când ai mei mi-au luat un calculator în ‘98 (calculatorul, era făcut special cât să mă pot juca Fifa ‘99 cu fratele meu mai mic) s-a schimbat un pic foaia. A intrat pe fir internetul şi tot tacâmul. Bineînţeles că am început să vizitez multe siteuri de domeniu artistic, am răsfoit la greu google şi am intrat în lumea digitală (nu artistică). Tot navigând printre ” epave ” am dat peste un om care avea să mă facă să îmi schimb direcţia; este vorba de Josef Muller-Brockmann (google it).
Încet încet am început să fac mai mult grafică la şcoală, tot de mână până în a 12-a, cand de la un coleg am aflat că se poate face acelaşi lucru care îl făceam cu mâna, şi pe calculator. Am învăţat încet încet Photoshop iar după ce am terminat liceul am dat la Facultatea de Arte din Timişoara secţia multimedia. Ţin să mulţumesc (şi asta pentru că o fac de fiecare dată când am ocazia) profesoarei mele de desen Rita Bădulescu din cei 8 ani de ” artist plastic ” , pentru că m-a susţinut să fac design grafic sau design multimedia chiar dacă ea venea din altă perioadă, timp şi spaţiu. La timişoara am început la o ” fabrică ” de design unde făceam pe bandă aşa zisul design pentru america. La ei am învăţat Photoshopul, doar atât. De la ei am fost un an în Bucureşti, unde am lucrat cu mai multe agenţii şi oameni iar de al Bucureşti înapoi la Timişoara unde încerc să vin cu ceva nou pe aşa zisa piaţă. Deci de 9 luni sunt freelancer.

Recent ai intrat în kdu, o reţea cu nume mari din întreaga lume, ce înseamnă KDU pentru tine?
KDU pentru mine este cred cel mai mare client. La modul că pentru ei am lucrat cel mai mult de când sunt freelancer. Şi vei vedea în curând la ce mă refer în afara faptului că am făcut printuri şi editorial pentru ei. KDU este doar o familie pentru mine. Adică de exemple dacă cineva mă enervează sau dacă vreau să ajung pe prima pagină la CA ştiu ce am de făcut; mă duc la ei şi urlu “Tată ăla m-a bătut sau tată vreau să fiu faimos” Nu a fost cazul, era doar un exemplu. Doresc oricui să ajungă în KDU, pentru că vor urca cel puţin 3-4 trepte mai sus, din punct de vedere artistic sau al ratingului. Nu a fost cazul meu. David m-a adus acolo pentru ceva anume.

De unde te inspiri?
Asta cu inspiraţia e cea mai veche şi nelipsită întrebare din toate interviurile. Sigur că şi răspunsul meu e acelasi: animale, plante, arhitectură, muzică, oameni, obiecte etc etc. În orice poţi găsi o sursă de inspiraţie, trebuie doar să vezi dincolo de obiect.

Ce planuri ai cu etcetering?
Aş vrea să nu vorbesc prea mult despte etcetering şi să aştept până ce am ceva să îţi arăt.
Pot doar să dezvălui faptul că, etcetering are un plan măreţ (ca să nu zic mare) pus la punct de vreo 7 luni şi că noi zicem că o să îl lansăm în Martie. Sper ca echipa care am formato pentru dezvoltarea lui, să rămână alături de acest proiect până la sfârşit, şi chiar şi după aceea.

Ai fost 3 zile în anglia la attik, cum ţi s-a părut această experienţa?
A fost exact cum mă aşteptam să fie. O experienţa pe care nu ai cum să o uiţi ba chiar o experienţa prin care ar trebui să treacă orice designer ca să poată înţelege procesul prin care trece, de exemplu un amărât de logo (pe care unii români îl oferă în 24 de ore pe 37$).

Care e diferenţa dintre un mediu de lucru românesc şi unul din Anglia?
Aş putea caracteriza diferenţa zicând doar cuvinte cheie din mediul englez iar tu să faci diferenţa cu voce tare.
Primul cuvânt cheie, calmul; eu atât calm şi spaţiu şi timp nu am întâlnit încă în românia nicăieri. Iar de la acest calm se deşiră totul într-un ambient plăcut. Noi în românia Încă avem “patroni”; acolo nu simţeai diferenţa între junior designer şi James Sommerville. Nu ţipa nimeni, nu se agita nimeni, şi se discută foarte mult în jurul temei, cu întregul studio respectiv şi secretarele veneau şi îşi dădeau cu parerea-ele având punctul de vedere al consumatorului nu al producatorului. Şi aş putea să închei, asta ca să nu îţi apără scroll, cu ceea ce la noi lipseşte cu desăvârşire aproape în toate agenţiile, condiţiile şi confortul. Mă opresc.

Un sfat pentru webdesigneri români?
Parcă nu aş îndrăzni să dau vreun sfat, pentru că nu mă consider încă un om care ar putea să dea un sfat. O să îţi zic doar ce mi-ar plăcea mie să văd mai des în domeniul online-ului. Cred că aş începe, şi aş putea chiar încheia tot cu asta, pentru că e foarte cuprinzător, să experimenteze mai mult, să uite de “limitele” şi “legile” care oricum sunt nescrise ale webdesignului. Să fie ceva mai liberi şi să încerce să îşi impună punctul de vedere. Ar fi mai multe însă după cum ţi-am zis nu vreau să dau sfaturi.

La ce te aştepţi de la viitorul apropiat?
Păi am câteva planuri destul de îndrăzneţe pentru viitorul apropiat, respectiv 2008. O să încerc să bag mâna până la cot în webdesign, şi mai ales în asta “heavy” , portaluri şi chestii dinastea mai mari, care implică un plan şi o strategie bună. Asta mă va ţine ocupat şi îmi va crea un nou challenge pentru 2008. Sper ca la vară să am timp şi spaţiu să mă însor şi în acelaşi timp să mă mut peste mari şi ţări în Regatul Unit. Mă aştept totuşi (ca să răspund mai concret la întrebare) să văd mai multă energie şi încredere în designeri, să îi văd mai sociabili şi nu aşa “spintecatori” pentru că astea sunt fite de “wannabe”. Chiar aştept să se urneasca un nou trend, la care aş fi bucuros să iau parte.